RO EN

RO
RO EN

RO

Care sunt cauzele apariției acneei?

Date of publication: 20.11.2020

BACK TO ARTICOLE

Acneea sau acneea vulgară, cum este definită de specialiști această afecțiune, este caracterizată de apariția leziunilor non-inflamatorii (comedoane - puncte albe sau negre) și/sau inflamatorii (papule, pustule, noduli sau chisturi). Contrar miturilor vehiculate, această afecțiune nu este determinată de igiena precară, infecția pielii sau excesul de hormoni, ci în evoluția sa sunt implicați patru factori majori care pot determina în timp agravarea acneei.

Factorul favorizant este excesul de sebum, chiar dacă nu toți pacienții cu pielea grasă dezvoltă coșuri. Secreția excesivă de sebum duce la hiperkeratinizarea canalului folicular și blocarea orficiului prin care se elimină în mod natural sebumul, favorizând astfel formarea coșurilor. În prima fază se dezvoltă microcomedoanele (leziuni microscopice în piele care nu sunt identificate vizual), pe baza cărora se dezvoltă ulterior comedoanele (punctele albe sau negre) și/sau leziunile inflamatorii (papule și pustule în formele ușoare și moderate, noduli sau chisturi în formele mai severe). Blocarea canalului folicular și acumularea excesivă de sebum în foliculul pilo-sebaceu contribuie la înmulțirea excesivă a unei bacterii, Propionibacterium acnes gram pozitiv, care favorizează activarea răspunsului imun și determină inflamație locală. 

 

Acneea este o afecțiune cronică multifactorială care necesită tratament de durată. Succesul acestuia constă în alegerea unui tratament care să vizeze cei mai importanți factori implicați în acnee și perseverența cu care pacientul respectă protocolul terapeutic indicat de medicul curant.